Avem tendința să credem că cei mai bine pregătiți, cei mai sofisticați și cei cu cea mai mare înțelegere sunt cei care sunt cel mai susceptibili să supraviețuiască dezastrelor și situațiilor de stres ridicat. Nu cred că este cazul ... De exemplu:
Pe 26 decembrie 2004, un tsunami a lovit Oceanul Indian. Un grup din tribul Jarawa a supraviețuit. Cel mai mare și mai sofisticat instrument / piesă de echipament al lor este „Arcul și săgeata”, cu toate acestea, folclorul lor antic conține sfaturi despre ce trebuie făcut atunci când oceanul se retrage,trebuie sa ajungi pe terenuri înalte. O retragere a oceanului este un semn care arată că un tsunami este pe cale să aibă loc. Acești oameni primitivi au supraviețuit într-o situație în care educatul și aparent sofisticatul au eșuat (este pur și simplu o observație).
Cultura lor era mai mult în ton cu elementele de bază ale supraviețuirii decât omologii lor occidentali moderni. Majoritatea oamenilor din lumea modernă rareori trebuie să se gândească dacă vor avea suficient de mâncat, vor avea unde să se adăpostească etc. Aceste preocupări de supraviețuire sunt luate de la sine înțeles. Pentru Jarawa, acestea sunt o preocupare de zi cu zi.
Antrenamentul nostru își propune să ne pună din nou în legătură cu partea noastră de supraviețuire. În fiecare tehnică practicată, ar trebui să luăm în considerare rezultatele potențiale dacă: atacatorul avea un cuțit, avea prieteni care să-l ajute și / sau știa cum să ne împiedice să aplicăm tehnica. Acest lucru nu este doar pentru a putea pretinde că suntem un sistem de autoapărare bazat pe realitate; un atacator poate să nu fie înarmat, să nu facă parte dintr-un grup etc. Mai degrabă este să ne implicăm mințile și să ne facă curioși în legătură cu situația cu care ne confruntăm. Mai degrabă decât să stăm pe o plajă și să privim spre o mare care se retrage, ar trebui să ne punem la îndoială situația, de ex. dacă marea se retrage ce se întâmplă în continuare? Și ajungem la concluzia logică că se întoarce la un moment dat și apoi determinam răspunsul nostru, adică probabil că nu este cel mai bine pentru noi să fim acolo când se va întâmpla, pur și simplu pentru că nu știm exact ce se va întâmpla.
Poate că nu vom avea tot timpul cunoștințele exacte despre ce să facem într-o anumită situație, totuși, dacă suntem curioși și ne punem întrebări, ne putem crește foarte mult șansele de supraviețuire. Dacă presupunem că individul agresiv care vine spre noi are un cuțit în buzunarul din spate, vom ști că este înțelept să păstrăm o anumită distanță și să-i urmărim mâinile. Dacă ochiul nostru este atras de ceva sau de o mișcare care este ieșită din comun, ar trebui să facem o evaluare a riscului situației. Există două posibilități pentru evaluarea riscului nostru: risc ridicat și risc necunoscut. A judeca ceva ca fiind cu risc redus ne scoate din garda. Dacă stăm pe plajă și marea se retrage, trebuie să evaluăm situația dintr-o perspectivă de risc. Este posibil să nu avem cunoștințele necesare pentru a înțelege ceea ce vedem și este posibil să putem clasifica situația doar ca având un risc „necunoscut”, dar acest lucru ar trebui să fie suficient pentru ca noi să încercăm să determinăm posibilele rezultate ale situației, de ex. ce se va întâmpla când marea se va întoarce.
Dezvoltarea acestei abilități de a evalua situațiile dintr-o perspectivă de risc și de a fi curioși cu privire la situația și mediul nostru este modul în care începem să dezvoltăm conștientizarea situației.
Adu această gândire la antrenamentul tău! Ia în considerare modul în care o tehnică ar fi corectă atunci când un cuțit sau mai mulți agresori sunt prezenți și ce ai putea face pentru a compensa aceste probleme suplimentare - cum ai putea modifica o tehnică, poziția corpului tău sau care ar fi următorii tăi pași. Acest lucru va elimina o mulțime de surprize potențiale pe care le pot implica situațiile din viața reală și vă vor împiedica să ramaneti blocati la ceva ce nu ați mai văzut niciodată sau ați considerat ca e imposibil sa se intample.